Marian Munteanu

Din prima zi a manifestatiei-maraton din Piata Universitatii si pana la finalul acesteia, ca urmare a interventiei in forta a autoritatilor, sute de mii de persoane au tranzitat zona declarata "libera de neocomunism - kilometrul zero al democratiei". Peste o mie de persoane, studenti, intelectuali, reprezentanti ai societatii civile, protestatari, lideri ai organizatiilor neguvernamentale, muncitori, militari etc., au avut posibilitatea sa se exprime neingradit de la balconul Universitatii, transformat intr-o veritabila tribuna a democratiei.

Aceasta decizie luata de Liga Studentilor din Universitate marcheaza inceputul a ceea ce se va numi "Fenomenul Piata Universitatii".

Studentii de la universitatile bucurestene, dar si reprezentantii altor centre universitare au ramas alaturi de manifestantii de la Universitate, sustinand protestele opozantilor lui Iliescu si ai FSN-ului pana la data de 24 mai '90.

Aplicarea punctului 8 din Proclamatia de la Timisoara, desfiintarea Decretului 473 care subordona Televiziunea nationala conducerii de partid si de stat, epurarea guvernului de nomenclaturisti, amanarea alegerilor, judecarea vinovatilor de crimele din decembrie 1989 au fost doar cateva din revendicarile sustinute de cei care au manifestat in Piata Universitatii.

Manifestantii din piata si-au pus pe piept ecusoane pe care au scris "Golan", iar fatadele Universitatii si Facultatii de Arhitectura au fost pavoazate cu inscriptii.

Speranta intr-o schimbare rapida a societatii romanesti

Marian Munteanu, fost lider al Ligii Studentilor din Universitatea Bucuresti: "Ceea ce numim Fenomenul Piata Universitatii s-a datorat, in cea mai mare masura, unui sentiment puternic, un amestec de speranta, dar si de nemultumiri si de nelinisti, al tinerei generatii, preponderent universitara. Acest sentiment pe care generatia tanara de atunci l-a trait, de ingrijorare amestecata cu speranta, a determinat aceasta forma de manifestare. Lumea care ne judeca acum, dupa atatia ani, uita ca ceea ce astazi este banal si cotidian nu exista in 1990, la inceputul acelei perioade. Ma refer aici la formele de comunicare, informare, de manifestare a cadrului legislativ, obisnuinta sociala si asa mai departe. Cred ca acest fenomen al Pietei Universitatii s-a datorat starii pe care a trait-o generatia tanara de atunci. Iar dovada cea mai buna este si aceea ca generatia tanara, nemultumita de optiunea majoritatii populatiei, a plecat in Occident, intr-o masura destul de mare. La inceput oamenii au protestat, au strigat, au clamat, au sperat ca Romania sau institutiile statului se vor configura intr-un anumit fel. Nu pot sa judec eu in ce masura aceste sperante erau realiste sau nu. Este posibil ca un om tanar sa aiba sperante care sa fie nerealiste, sa-si doreasca sa se petreaca ceva ce este imposibil sa aiba loc, dar asta e alta discutie. Cred ca stiau insa ce-si doreau, cum puneau problema, pentru ca am trait in mijlocul lor: sperau intr-o schimbare rapida a societatii romanesti, intr-un primat al corectitudinii si al spiritului muncii. Oamenii vroiau sa lucreze, vroiau sa construiasca, doreau sa inceapa o viata noua, o lume noua si observau ca se continua o lume veche, obiceiuri si metehne vechi. Se pare ca nu exista o suficienta dorinta de renastere a societatii romanesti si a valorilor frumoase care, zic eu, in profunzime, caracterizeaza acest popor romanesc. Pe acest fond, tineretul respectiv s-a manifestat o periaoda respectiv scurta, dupa care unii si-au vazut de viata lor si de meseria lor, altii in tara iar altii in strainatate".

Kilometrul 0 al democratiei

Drept rezultat al discursului lui Ion Iliescu, care a calificat drept "huligani" si "golani" demonstrantii de la Universitate, in piata au inceput sa vina din ce in ce mai multi oameni. Pe fatada Universitatii au fost postate portrete ale lui Mihai Eminescu si afise, printre care unul cu punctul 8 al Proclamatiei de la Timisoara. Pe zidurile Facultatii de Arhitectura a fost intinsa o pancarta imensa: "Facultate de golani". Manifestantii scandau: "Nu suntem partide!" si "Suntem golani!". Cuiva i-a venit ideea de a scrie "golan" pe un cartonas pe care l-a prins pe piept, ca pe o insigna. A fost suficient ca gestul sa fie copiat de toti cei din jur. Mii de oameni si-au creat astfel de insigne. Insulta adresata manifestantilor de Ion Iliescu a devenit simbolul luptatorului anticomunist, al militantului pentru democratie, intrand astfel in legenda. S-au format chiar "categorii" de golani: "golan de bine", "golan de buna-credinta", "golan titrat", "golan elev", "mini-golan", "golan muncitor", "golan arestat", "golan alergic la rosu", "golan cu doua doctorate", "golan meditator de fesenisti", "golan cu opinii", "mama de golan" etc.

Momentul deschiderii balconului

"Manifestatii erau in fiecare zi. Piata a mai fost blocata. In 21 ianuarie, la o luna de la revolutie, a avut loc o demonstratie imensa, la care au venit 30 mii de studenti din toata tara. La fel, piata a mai fost blocata si prin februarie-martie '90, cand Asociatia "21 Decembrie" a facut o baricada. Au fost mai multe actiuni", a precizat Munteanu.

Despre deschiderea balconului de la Universitate, Marian Munteanu a relatat: "Cu o zi inainte a avut loc o sedinta a studentilor la Universitate. Am hotarat sa facem un protest. Un protest al studentilor. Astfel de actiuni mai avusesera loc, balconul mai fusese deschis si altadata... Stiam ca lumea manifesta in Piata Universitatii, erau mai multe grupuri acolo. Am observat ca lumea e nemultumita si am convocat mitingul. M-am dus cu o colega, am luat cheia de la femeia de serviciu ca sa nu fiu nevoit sa sparg usa. Lucrurile au decurs normal. Am intrat in balcon eu si inca un coleg. Nu aveam statie si niste colegi s-au dus la Casa de Cultura a Studentilor sa imprumute boxe, o statie de amplificare. Cred ca toate aceste lucruri s-au petrecut dupa ora 12. Am mai avut o intalnire in acea zi in care am stabilit atributiile fiecaruia: sa se mearga sa se vorbeasca cu oamenii, cu studentii de la Politehnica, Drept, Agronomie etc. Le-am vorbit oamenilor de la balcon, lumea a fost bucuroasa. Ideea mea a fost simpla: sa vina toata lumea sa spuna ce are de spus. Au venit si altii de jos si au vorbit, s-au citit mesaje si mai multe comunicate. Seara tarziu a fost inchis balconul, urmand ca actiunea sa fie reluata a doua zi".

Echipele de permanenta

"Perimetrul din zona Pietei Universitatii a fost declarat "Zona libera de neocomunism" si "kilometrul zero al expresiei democratice postcomuniste din Romania". Granita acestui perimetru a fost delimitata de imobilul Universitatii si al Facultatii de Arhitectura. Ca limite au fost fixate intersectia si rondul central, nod de circulatie extrem de important al orasului, hotelul "Intercontinental", care exprima simbolic deschiderea europeana si internationala (aici existand deschis un centru de presa pentru jurnalistii straini), zona fostei baricade din ziua de 21 decembrie 1989, de la Universitate, baricada fiind investita cu semnificatii sacrale, loc al jertfei tinerilor care au manifestat la revolutie impotriva comunismului si a dictaturii ceausiste", a mentionat George Roncea, unul dintre manifestantii foarte activi din acea perioada.

La Universitate si la Facultatea de Arhitectura s-au format echipe de lucru specializate: se lucra la pancarte, se scriau afise, manifeste, se redactau comunicate. Studentii din Arhitectura si de la Academia de Arte, impreuna cu alti tineri artisti, au lucrat zi si noapte la realizarea reperelor vizuale ale Pietei Universitatii: afise, banere, lozinci, pancarte si la organizarea imagistica a spatiului din "zona libera de neocomunism". Echipa ce asigura permanenta in Piata Universitatii s-a grupat in jurul Ligii Studentilor, al Asociatiei "21 Decembrie 1989" si Grupului Independent pentru Democratie (GID). In cateva zile, Fenomenul Piata Universitatii avea sa se extinda si in alte localitati din tara, fiind organizate actiuni similare de protest impotriva regimului in localitati precum Cluj, Timisoara, Piatra Neamt, Brasov, Craiova si altele.

Tinerilor nu li se oferea nici o alternativa

Marian Munteanu, lider al Ligii studentilor in 1990: "Pana la Piata Universitatii, implicarea studentilor in manifestatiile care aveau loc in strada, cantitativ, a fost putin semnificativa. Miscarile erau mici ca dimensiuni, participau grupuri mici de oameni. Categoric ca au fost si studenti. Stiu ca unii au fost. Dar protestele nu erau semnificative, nici cantitativ si cred ca nici calitativ.

Studentii aveau sentimentul ca ne indreptam spre o forma de socialism cosmetizat, la conducere aflandu-se o organizatie de tip socialisto-comunista, cu o stransa legatura cu perestroika, cu formele de manifestare si gandire specifice estului comunist. Firesc, acest lucru nu le convenea. Nu li se oferea nici o alternativa. Exista un grup monobloc FSN care impartasea o ideologie, poate interesanta pe alocuri, de tip socialist. Si atat. Pentru noi, cei care eram atunci tineri, socialismul nu insemna altceva decat ceea ce se intamplase pana in 1989 si de asta eram cu totii satui pana peste cap. Lucrurile pareau simple: puterea politica, institutiile statului nu ne-au oferit alt mesaj semnificativ. Ca fenomen macro, mesajul statului era cumva ca se realizeaza un socialism frumos. Uite ca noi nu vroiam socialism! Nu stiu cat de realisti eram noi atunci in aceasta asteptare a noastra, in aceasta dorinta a noastra. Se prea poate ca anumite lucruri nu se puteau face.

Pe 22 aprilie '90, in mediile studentesti lumea era din ce in ce mai nelinistita. Se tot discuta, vedeam ridicola propaganda de la televizor, de un penibil... Era ridicol, ne intrebam pe ce lume traim. Unii dintre demonstranti au luat bataie si atunci ne-am zis ca, daca s-a ajuns asa, se reface comunismul complet si deci trebuie sa facem ceva, mai multi studenti au dorit sa ne implicam intr-un anumit fel. Liga Studentilor era o organizatie reprezentativa, se marise mult in ultima perioada. Era o organizatie care avea filiale la nivel de centru universitar, universitate, la nivel de facultate si de an".

Avertismentele demonstrantilor

Coordonata de Marian Munteanu, presedintele Ligii Studentilor, demonstratia din Piata Universitatii a pastrat constant un caracter pasnic, civilizat, apelurile la nonviolenta si dialog fiind sustinute de masa participantilor. Grupurile instigatoare, provocatoare au fost izolate si descurajate prin atitudinea ferma a demonstrantilor. Pe un ecran instalat la Institutul de Arhitectura au fost proiectate, pentru prima oara, imagini din timpul revolutiei din decembrie 1989 care dovedeau caracterul pucist, antidemocratic, al CFSN. In fiecare seara, zecilor de mii de oameni adunati in Piata Universitatii li se oferea prima alternativa la monopolul comunicarii si al difuzarii imaginilor detinut de cei de la putere. S-a conturat proiectul de realizare a unei televiziuni independente, care va deveni una dintre revendicarile majore ale demonstrantilor.

Demonstrantii din Piata Universitatii au avertizat asupra pericolului in care se afla Romania prin prezenta la conducere a unei echipe incapabile, comuniste. Principalele revendicari: condamnarea oficiala a ideologiei comuniste si a intregului sistem comunist, interzicerea accesului la functii politice in stat a fostilor conducatori comunisti, pedepsirea vinovatilor pentru masacrul din decembrie, acordarea de sprijin ranitilor si urmasilor celor decedati, scoaterea televiziunii si a presei de sub controlul FSN.

Proclamatia de la Timisoara

Duminica, 11 martie 1990, a avut loc la Timisoara o mare manifestatie prin care orasul-simbol al revolutiei romane a lansat o proclamatie. In numele idealurilor revolutiei, manifestantii din orasul de pe malurile Begai au chemat intreaga tara sa sustina democratizarea, privatizarea, distrugerea structurilor securisto-comuniste, convietuirea tuturor nationalitatilor.

Televiziunea romana (singura televiziune la acea data) si presa aservita FSN-ului (nu existau decat cateva ziare de opozitie din zecile de publicatii de la acea data) si lui Ion Iliescu au prezentat denaturat mitingul, acuzandu-i pe timisoreni ca au ca scop obtinerea autonomiei Banatului.

Proclamatia de la Timisoara a fost adoptata la data de 12 martie 1990, in urma manifestatiei populare care a inceput cu o zi inainte si s-a desfasurat in Piata Operei. Proclamatia a fost citita in ziua de 11 martie 1990 de la balconul operei de catre George Serban, de la "Societatea Timisoara", si a ramas consemnata in istorie drept "documentul programatic al revolutiei romane".

In introducerea proclamatiei se mentiona: "Populatia orasului Timisoara a fost initiatoarea Revolutiei romane. Intre 16 si 20 decembrie 1989, ea a purtat, de una singura, un inversunat razboi cu unul dintre cele mai puternice si mai odioase sisteme represive din lume. A fost o inclestare cumplita pe care noi, timisorenii, o cunoastem la adevaratele ei proportii. De o parte, populatia neinarmata, de cealalta parte, Securitatea, Militia, Armata si trupele zeloase de activisti ai partidului. Toate metodele si mijloacele de reprimare s-au dovedit insa neputincioase in fata dorintei de libertate a timisorenilor si hotararii lor de a invinge.

Nici arestarile, nici molestarile, nici chiar asasinatele in masa nu i-au putut opri. Fiecare glont tras a adus pe baricadele Revolutiei alti o suta de luptatori. Si am invins. In 20 decembrie 1989, Timisoara a intrat definitiv in stapanirea populatiei, transformandu-se intr-un oras liber in marea inchisoare care devenise in acele zile Romania. Din acea zi, intreaga activitate din oras a fost condusa de la tribuna din Piata Operei de catre Frontul Democrat Roman, exponent in acel moment al Revolutiei de la Timisoara. In acea zi, armata a fraternizat cu demonstrantii, hotarand sa apere impreuna cu ei victoria obtinuta. In 21 decembrie, in Piata Operei, peste o suta de mii de glasuri scandau: "Suntem gata sa murim!". O serie de fapte intamplate in Romania, indeosebi dupa 28 ianuarie 1990, vin in contradictie cu idealurile Revolutiei de la Timisoara. Aceste idealuri nici nu au fost aduse la cunostinta opiniei publice romanesti de catre mass-media centrala decat partial si confuz.

In asemenea conditii, noi, participantii nemijlociti la toate evenimentele dintre 16 si 22 decembrie 1989, ne vedem nevoiti sa explicam intregii natiuni pentru ce au pornit timisorenii Revolutia, pentru ce au luptat si multi si-au jertfit viata, pentru ce suntem in continuare hotarati sa luptam cu orice pret si impotriva oricui pana la victoria deplina".

Romulus Cristea, Studentii si Piata Universitătii - articol apărut în „România liberă”, 10.05.2006.
Sursa web: http://www.romanialibera.ro/a25117/studentii-si-piata-universitatii.html