Home

Traian Călin Uba, Cine este Marian Munteanu? - anchetă publicată în "România liberă", nr. 176-178, 25-27.07.1990.
Descarcă documentul în format tipărit (fotocopie).
Sursa web: http://www.munteanu.ro/Cine-este-MM.html



Cine este Marian Munteanu?

Anchetă realizată de Traian Călin Uba



La Universitate, pe urmele lui Marian Munteanu, parcurg cunoscutele culoare care duc în amfiteatre, la decanat, către catedrele diferitelor discipline de studiu. Îi întreb pe studenţi, îi întreb pe profesori. Răspunsurile converg către un portret central, constituindu-se totodată într-un număr de autoportrete...

Încep cu: OPINIILE COLEGILOR DE AN.

Mugur Vasiliu, anul III română: Marian e un tip foarte avizat, pregătit în orice domeniu, avînd cunoştinţe mai ales în domeniile care-l pasionează : limbă, literatură, istorie. Marile lui pasiuni sînt Eminescu şi folclorul. Este deja remarcat în lumea folcloriştilor. Nu e doar un teoretician, a fost şi în ta-bere de cercetare.
M-am aflat alături de el pe 13 şi 14 iunie pînă cînd, împreună, am fost bătuţi de mineri. Cei care au fost în Piaţă pe 13 iu-nie, îşi aduc aminte că, după ce a deschis balconul, Marian a făcut, timp de vreo 25 de minute, repetate apeluri la nonviolenţă, a rugat lumea din Piaţă să nu părăsească spaţiul Universităţii. Şi-a dat seama foarte bine de tot ce se pregătea pe 13 iunie, de aceea, după ce a coborît de la balcon în Piaţă, a încercat să oprească lumea la fel cum făcuse şi din balcon. Dar oamenii erau foarte înfierbîntaţi din cauza megafoanelor Alianţei Poporului şi Asociaţiei 16-21... Pe 13 iunie, seara, guvernul i-a mulţumit tocmai acestei Asociaţii 16-21... pentru ajutorul dat la televiziune! Cred că, în general, Marian a reuşit în ce şi-a propus, dar i-a fost foarte greu să menţină ţinuta manifestaţiei din Piaţă un timp atît de lung, din cauza pericolului diversiunilor instigatoare la violenţă, care in-tenţionau compromiterea de-monstraţiei din Piaţă. A fost un act de putere spirituală acela de a inspira mulţimii din Piaţă emanaţiile lui de iubire şi de încredere în adevăr.
Pentru mine, Marian Munteanu a devenit un simbol care nu poate fi nici ascuns, nici închis, nici şters, un simbol care, indiferent de înscenările de care ne temem, va râmîne la locul său cuvenit, neclintit în istoria acestor zile. Nu l-am auzit niciodată pe Marian Munteanu măcar vorbind de rău pe cineva, sau adresîndu-se necuviincios. Este omul cu cea mai înaltă, conduită morală pe care l-am întîlnit.

Viorel Moţoc, anul III română: Înainte de evenimentele din decembrie am discutat în repetate rînduri cu el şi mi-a mărturisit că nu-i convine condiţia în care se află, de secretar A.S.C, tocmai pentru că, instinctiv, îşi atrage din partea colegilor o repulsie pe care nu voia s-o inspire. Asupra mea, Marian Munteanu a făcut puternica impresie a unui om care vrea să facă ceva pentru binele general. A acceptat funcţia în cadrul A.S.C. pentru că şi-a dat seama că în afara structurilor date nu putea face ceva. Ori el nu e omul care să stea deoparte. Are stofă de lider. Campania de calomnii declanşată în presă la adresa lui este cel puţin murdară. Nu cred în autenticitatea scrisorii deschise apărută în „Libertatea” şi semnată Colegele lui. (În treacăt fie spus, adevăratele lui colege ar fi ştiut că Marian Munteanu a fost secretar A.S.C. pe an şi nu „pe facultate”). Se afirma în acea scrisoare că în şedinţele A.S.C. aducea elogii „conducătorului iubit” şi „savantei de renume mondial”. Minciună! Marian nu numai că nu a adus niciodată vreun elogiu, ci încerca chiar să ne scutească de acele aberante şedinţe – fapt care i-a şi adus unele critici din partea forurilor superioare, pe linie de partid. O vreme, la început, m-am temut că în activitatea lui urmăreşte atingerea unor scopuri personale, că vrea să ajungă undeva. Dar, după Revoluţie, am ajuns să cred, dimpotrivă, că e prea idealist, în sensul că are o prea mare încredere în oameni, în bunătatea şi luciditatea lor. În ceea ce priveşte manifestaţia din Piaţa Universităţii, îl consider ca pe cel mai lucid lider din cîti sau perindat în Piaţă; dar cred că a greşit asumîndu-şi responsabilităţi prea mari, şi devenind astfel indispensabil – ceea ce l-a făcut în ultima perioadă să fie foarte obosit, suprasolicitat şi iritabil din cauză că toată lumea apela la el şi el trebuia să rezolve toate problemele.

Pupeza Codrina, anul III română: Sîntem colegi din anul I... La prima şedinţă A.S.C. Marian a fost propus ca secretar de an şi ales cu o mare majoritate. A fost reales pînă în anul III. Era foarte potrivit pentru această funcţie. Nu mă gîndesc la aspectul politic, ci la capacitatea şi voinţa lui de a ne reprezenta pe noi, colegii lui. Este un tip expeditiv, cu multă energie şi un foarte bun coleg. Nu îl văd în stare să insti-ge la violenţă sau să facă vreun rău cuiva. După Revoluţie mi s-a părut ciudat că a fost din nou reales – de astă dată ca lider al studenţilor în Ligă. Consideram că oamenii care au avut înainte funcţii politice nu ar trebui să conducă şi acum. Marian a fost membru P.C.R. şi de aceea mulţi sau împotrivit la realegerea lui. Marian a răspuns însă că funcţia pe care a avut-o îi permitea să lupte dinăuntru împotriva sistemului. În rîndul celor care s-au opus alegerii lui Marian ca lider al Ligii m-am numărat şi eu. Apoi însă am început să cedez, dîndu-mi seama că pentru asta nu poate fi altul mai bun ca el.

Comănescu Ileana, anul III română: Şedinţele A.S.C. aveau configuraţia unor întîlniri în care se discutau problemele anului, situaţia absenţelor, crearea unui club al studenţilor la subsol. Marian acţiona în limita strictului necesar. Nu făcea exces de zel, căuta să diminueze latura politică. Gesturile de dezgust şi mimica îi completau adesea atitudinea întrun mod elocvent. Era invidiat pentru capacitatea lui de iniţiativă. Cînd a început manifestaţia din Piaţa Universităţii, seara, la ora 6, s-au deschis difuzoarele şi Marian a început să vorbească. A fost un act oportun, pentru că gîndirea studenţilor se identifica cu opinia străzii. Cît timp am stat în Piaţa Universităţii nu l-am auzit pe Marian niciodată instigînd la violenţă. Dimpotrivă, atunci cînd cei adunaţi în Piaţă erau tentaţi la cîte o răfuială cu diverşi instigatori care urmăreau compromiterea manifestaţiei, Marian intervenea prompt, patetic susţinînd că nu e cazul să denaturăm această mişcare. Ne îndemna să-i iubim pe ei. Chiar dacă ei nu ne iubesc ne noi, să le arătăm că noi stăm aici pentru o idee şi nu pentru a ne implica în situaţii degradante. Ceea ce m-a intrigat a fost divergenţa cu UNIFANul, comentariile care îl puneau în ipostaza unui om violent. Dar eu una nu cred în vorbe. Îl cunosc pe Marian de trei ani şi întotdeauna mi s-a părut deosebit de conciliant. De multe ori a căzut la ananghie tocmai pentru că încerca să restabilească nişte situaţii deteriorate între oameni... Atunci cînd a apărut la balcon nu am scandat lozincile propuse de el (deşi le aveam în suflet) pentru că încă ne mai îndoiam de loialitatea lui, dat fiind că după ce fusese lider A.S.C. după Revoluţie fusese ales în Ligă, tot ca lider. Mai tîrziu însă, mi-am dat seama că realegerea lui era îndreptăţită, pentru că Marian Munteanu are într-adevăr vocaţie şi ţinută morală de lider.

Bizubae Gabriela, anul III română: Are experienţă politică şi reale calităţi de lider... Dar cred că are o vocaţie oarecum patetic-poporanist-semănătoristă; are adică o imagine prea idealizantă a evenimentelor, a stării de fapt... La început am avut şi eu rezerve faţă de el, în virtutea principiului că cine a fost membru de partid e compromis. Pe parcurs însă...

Niţu Doru, anul III română: Marian Munteanu conducea cercul de folclor al facultăţii de litere. E unul din membrii fondatori ai cercului, vorbiţi în privinţa asta cu dl. Octav Păun – profesorul de folclor, care a fost îndrumătorul nostru de an, din anul I pînă la Revoluţie. Vă poate da multe relaţii despre el, îl aprecia... Marian a participat la toate acţiunile culturale din facultate: cercuri, cenacluri, sesiuni de comunicări ştiinţifi-ce. A participat şi la concursuri între universităţi, unde a fost de fiecare dată premiat – la Iaşi, Cluj, Braşov. Principiul după care se călăuzea întotdeauna era cel creştin.

Matei Luminiţa, anul III română: Ne aflam ascunşi în clubul de la subsolul Universităţii, cînd au năvălit minerii peste noi. Marian îngenunchiase şi ne-a îndemnat să facem la fel. Nu-şi pierduse cumpătul. Era calm. Cînd sau năpustit cu răngile asupra noastră, Marian se ruga...


CE SPUN PROFESORII

Emanuel Vasiliu, profesor doctor docent la catedra de limbă română, decanul facultăţii: L-am avut student în anul I la lingvistică, la cursul de fonetică şi fonologie. Era foarte activ la seminar, spunea lucruri bune, inteligente, ştia, învăţa. Mă bazam pe el la seminar, ştiam că de la el pot să obţin ceva. Apoi nu am mai avut dea face cu seria lor... Nu mai ştiu decît din auzite că mergea bine ca student. Era interesat de bunul mers al facultăţii: în şedinţele, de partid era destul de critic şi susţinea interesele studenţilor. Deşi era pasionat de literatură, am impresia că se dăruia şi lingvisticii. Ca om, era decent; nu a avut conflicte cu nici un profesor. Nu a stînjenit prin nici una din acţiunile lui facultatea, nu m-a deranjat, cu nimic, ca decan. Nu am avut rezerve faţă de el după Revoluţie...

Sanda Reinheimer Rîpeanu, conferenţiar doctor – şefa catedrei de lingvistică romanică, limba spaniolă, italiană şi portugheză: L-am simţit prezent în facultate, la cursuri, cercuri studenţeşti. Se implica în subiect, dorea să-şi spună punctul de vedere. Legat de disciplina pe care o predau pot spune că l-am simţit mult mai pasionat de alte obiecte decît de al meu, dar, spre deosebire de alţi studenţi cu simţul literaturii, nu manifesta ostilitate fată de lingvistică. Era – nu ştiu cum să spun – mai mult decît îndrăgostit de limba şi literatura română, pînă acolo încît ar fi vrut ca cea dea doua specializare a lui să fie tot româna... Are o psihologie mesianică. A fost timp de doi ani şi jumătate lider A.S.C. pe an. E un om născut să conducă… Are vocaţie pentru asta. Are o reală influenţă asupra oamenilor. Simte că are şi vrea să şi-o cultive. De cînd a fost numit secretar A.S.C. pe an şi-a luat în serios prerogativele. Cînd, după Revoluţie, l-am văzut într-o seară, la televizor, m-am speriat. Era prea pătimaş. Şi a atrage într-o asemenea patimă un asemenea număr de oameni înseamnă a-ţi lua o răspundere prea mare. Oricum, este limpede că nu trebuia bătut şi închis. La urma urmei, este la fel de vinovat sau de nevinovat ca zecile de mii de oameni care au fost prezenţi în Piaţă. Din punctul de vedere al ideilor exprimate, nu i se poate găsi nici o vină. Nu ştiu pe a spus în particular unuia său altuia, dar gesturile lui publice nu pot fi condamnate.

Andrei Ionescu, conferenţiar doctor la Catedra de lingvistică romanică, limba spaniolă, italiană şi portugheză: În zilele Revoluţiei s-a dovedit capacita-tea lui de organizare. Inspira calm, încredere, în acel haos şi în acea panică ce se crease datorită împuşcăturilor. Organiza paza, gărzile... E scandalos că nu se comunică concret faptele comise, ci doar scuze cu caracter general... Iar dacă a fost zărit la poliţie, s-a dus acolo credincios liniei lui de conduită, mereu preocupat ca studenţii să nu se implice, să nu cadă în cursă...

Mihai Zamfir, conferenţiar doctor la Catedra de literatură română. Cînd îi solicit interviul, este gata să-mi vorbească, apoi se răzgîndeste şi mă invită a doua zi, după ora 8,30, la Ministerul Invăţămîntului, unde funcţionează ca director general al învăţămîntului superior...
Îmi spune cu gravitate:
– N-aveţi ce să notaţi... Nu am lucruri interesante de spus despre Marian Munteanu...
– Aţi fost totuşi profesorul lui de literatură portugheză, cred că v-ati făcut o imagine...
– Mda... Era un student bun care ratrapa prin inteligenţă, ceea ce alţii obţineau printr-o muncă zilnică... (Pentru cititorii noştri care nu cunosc limba franceză, menţionăm că franţuzismul folosit de domnia sa are semnificaţia a relua, a recâştiga) ...Datorită vîrstei, Marian Munteanu dobîndise o maturitate de gîndire şi o anumită cultură faţă de colegii lui...
– Datorită vîrstei?!? Încerc să mă lămuresc.
– Da... Datorită vîrstei şi… inteligenţei, căpătase un ascendent asupra colegilor lui, la care se adaugă şi o anumită vocaţie de lider... Dar... aţi vrea să-mi citiţi şi mie ce aţi notat acolo?
Mă apropii cu carnetul de dl. director general şi îi arăt însemnările...
– Dar, vă rog să aveţi grijă cum o să sune fraza, mă avertizează domnia sa.

Dan Grigorescu, conferenţiar doctor, şeful Catedrei de literatură comparată. (În biroul prodecanului, unde intru pentru a obţine notele studentului Marian Munteanu, îl întîlnesc pe dl. Dan Grigorescu, şi nu pierd prilejul de a1 ruga să-mi comunice impresiile domniei sale).
– Tot ce pot să vă spun este că la mine a luat nota 10...
– L-aţi avut şi la seminar?
– Nu... Dar nu e bine să notaţi ce vă spun...
– De ce ?
– Subiectul ăsta creează discuţii multe între studenţi şi profesori...
– Dar noi nu încercăm să construim un portret ideal, ci unul omenesc, real, din lumini şi umbre... Sîntem gata să înregistrăm şi impresiile defavorabile.
– Atitudinea dvs. este a unui intelectual, dar, eu unul, aş prefera să mă abţin... Vedeţi, eu am fost secretar de partid în perioada aceea...
– Mă adresam profesorului şi omului de cultură Dan Grigorescu.
– Da, dar noi ăştia, care am avut funcţii, e bine să tăcem o vreme...

Antoaneta Tănăsescu, lector doctor la Catedra de teoria literaturii: În timpul Revoluţiei, pe 23, 24 decembrie, cînd se trăgea, băiatul ăsta a venit cu liste de colegi care să facă gărzi, să spele pe jos, să supravegheze telefonul. Se stătea aici, se dormea aici... În acele clipe s-a dovedit un organizator extraordinar. E incredibil cum a reuşit în acele zile să-si păstreze cumpătul şi cu cît calm, cu cît sînge rece, să lucreze în paralel pentru organizarea Ligii. Datorită lui, ne numărăm printre primele facultăţi la care s-a format Liga

George Frîncu, asistent la Catedra de literatură română: Îl cunosc, deşi nu mi-a fost student... Este fiul unei colege de facultate, Maria Tudor, care a avut de suferit, fiind de mai multe ori anchetată în perioada '56-'60; Îmi amintesc de o şedinţă teribilă în sala de sport a Clubului Dinamo, al cărei scop era „demascarea” unor studenţi „reacţionari”... Nu-ţi mai spun cine erau liderii de atunci pentru că sînt şi acum destul de mari… Gelu Ionescu, la şfîrşitul şedinţei, era livid, înspâimîntat. În acest context, mama lui Marian Munteanu a fost suspectată pentru libertatea ei de gîndire, uşor sesizabilă la seminariile de literatură română, de marxism, de pedagogie... Aşa că nu sînt deloc surprins că fiul ei a crescut şi s-a format într-o. atmosferă în care patriotismul, respectul pentru cultură, libertatea gîndirii au fost dominante. L-am urmărit la mai multe cercuri ştiinţifice susţinând comunicări despre Eminescu, ca de exemplu: Zamolxianism, Creştinism, Eminescianism – prezentată la sesiunea naţională de comunicări de la Iaşi. La comemorarea Centenarului Eminescu a luat cuvîntul, pledînd cu vehemenţă pentru o sărbătorire corespunzătoare a lui Eminescu, potrivită în fond, cu titlul de poet naţional. Era indignat că sesiunile de comunicări prilejuite de centenar aveau un caracter pur formal şi că la festivitatea de la mormântul poetului a participat un număr infim de studenţi şi profesori. Reproşa indiferenţa şi chiar somnolenţa celor îndreptăţiţi – prin studiile lor anterioare despre Eminescu – să participe la acest moment irepetabil Se referea la modul lipsit de pregnanţă, de respect în care facultatea a organizat comemorarea centenarului, la lipsa conştientizării momen-tului... Pe 21 decembrie a făcut parte dintre cei care au organizat studenţimea. Pe 22 decembrie, dimineaţa, s-a numărat printre manifestanţii şi studenţii care au ajuns printre primii în faţa clădirii C.C.-ului. Ne-am reîntîlnit pe 24 decembrie, dimineaţa, în facultate, unde a rămas zile în şir să apere facultatea, în timp ce afară se trăgea. Se ocupa în acelaşi timp şi de organizarea Ligii studenţilor. Sub aspectul drepturilor fundamentale ale omului, i se face o mare nedreptate lui Marian Munteanu – cu atît mai mult cu cît principiul lui călăuzitor este cel al nonviolenţei. Vehemenţa atacului la adresa lui se explică prin culpa de a avea o opinie...

Octav Păun, lector doctor, şeful Catedrei de etnologie şi folclor, îndrumător de an: Din semestrul II al anului I, Marian Munteanu a fost ales preşedintele cercului de etnologie şi folclor, pentru că e un student cu o puternică personalitate, ascultat, stimat de studenţi şi chiar de profesori. Dar, ca orice lider (era şi secretarul A.S.C. pe an) are, pe lîngă admiratori, şi inevitabili detractori. A fost prezent la mai toate concursurile pe an, pe facultate, pe ţară... S-a întors de la Craiova cu un premiu pentru literatura română veche. În activitatea lui existau două dominante: cultura populară şi Eminescu.
S-a revelat însă nu numai ca organizator, ci şi ca un cercetător în devenire prezentînd comunicări despre Eminescu şi cultura populară română, despre eseul lui Mircea Vulcănescu – „Dimensiunea română a existenţei”. Chiar din anul I a participat la cercetarea de teren, fiind unul din pilonii trupei de etnologie şi folclor, fâcînd anchete folclorice de teren în două zone etnofolclorice: în anul I la Drăguş, în Ţara Oltului, pe urmele lui Dimitrie Gusti şi, în anul II, în Vrancea. În anul II a venit la mine să-mi spună că i s-a cerut să se înscrie în partid. Nu-i plăcea deloc… I-am răspuns: „în condiţiile date, totul e să nu faci ticăloşii”. Era marcat de sacru. Această preocupare era susţinută de lecturi întinse din Mircea Eliade, Dumitru Stăniloae, Coman, Nestor Vornicescu...

George Munteanu, conferenţiar doctor la Catedra de literatura română: Marian Munteanu prezenta referate pe care le apreciam în mod deosebit pentru profunda cunoaştere şi vederile originale în materie de interpretare a lui Eminescu, exprimîndu-mi convingerea că, dacă va persista, Marian Munteanu va deveni unul dintre remarcabilii comentatori ai poetului naţional. Cu aceleaşi impresii am rămas eu vreo săptămînă înainte de 22 decembrie 1989, la un cerc pentru comemorarea centenarului morţii lui Creangă, unde Marian Munteanu, Mihai Gheorghiu şi alţi cîţiva studenţi au emis opinii deosebit de pătrunzătoare despre opera lui Creangă. Între altele, discuţia a depăşit cu mult subiectul iniţial, ajungînd la reflecţii despre limitele răbdării româneşti cu referiri, în forme străvezii, la calamităţile regimului ceauşist ajunse la limită. L-am cunoscut ca pe un om pentru care prima simţul neabătut al dreptăţii, o dragoste nemărginită pentru poporul din care face parte, alergia la impostură – toate fiind slujite de o experienţă de viaţă incomparabil mai bogată decît a cole-gilor săi (am înţeles din convorbirile eu el că a lucrat ca muncitor necalificat la metrou pînă să fie admis la facultate), precum şi de o cultură întinsă, cu temeinice cunoştinţe de literatură română, folclor, filozofie, istoria religiilor, sociologie, inclusiv elemente de bază din ştiinţele exacte. Devotat culturii româneşti şi lucrului ştiinţific, cred că Marian Munteanu, pus în condiţii favorabile, va deveni unul dintre străluciţii intelectuali de mîine.

P.S. Situaţia şcolară a studentului Marian Munteanu, comunicată de secretariatul facultăţii şi semnată de decan şi secretarul şef: anul I, 1987-1988, promovat, medie 9,87; anul II, 1988-1989, promovat, medie, 9,57. Marian Munteanu nu şi-a putut da examenele pentru pro-movarea anului III. Motivele se cunosc...


Traian Călin Uba, Cine este Marian Munteanu? - anchetă publicată în "România liberă", nr. 176-178, 25-27.07.1990.
Descarcă documentul în format tipărit (fotocopie).
Sursa web: http://www.munteanu.ro/Cine-este-MM.html

SUS