Home

Lidia Popeangã, Al. Racoviceanu, Dosarul lui Marian Munteanu a fost contrafãcut de SRI - articol apãrut în "National", nr. 70 din 04.09.1997.
Descarcã documentul în format tiparit (fotocopie).



Dosarul lui Marian Munteanu a fost contrafăcut de SRI

de Al. Racoviceanu si Lidia Popeangã



Continuăm seria incursiunilor în dosarele Mineriadei din 13-15 iunie 1990, dosare care ar fi avut un curs penal normal dacă delăsarea unor poliţişti şi procurori nu le-ar ti transformat în simple elemente istorice. Ieri, am demonstrat cu documente că majoritatea plângerilor penale şi a sesizărilor zac uitate la sediul Politiei Române din Şoseaua Ştefan cel Mare. În aceşti patru ani s-au perindat la conducerea acestei instituţii mai mulţi generali. Unii au fost trecuţi în rezervă, alţii au fost maziliţi iar alţii au avansat în funcţii. Un lucru însă îi leagă pe toti: dezinteresul manifestat faţă de aceste plângeri. Acum, când majoritatea patenţilor deţin funcţii de conducere în aparatul de stat, suntem siguri că lucrurile se vor mişca şi sub straturile de praf aşezate în I.G.P. Rezolvarea nu ar trebui să fie extrem de istovitoare. Considerate în '90 fapte eroice, distrugerile provocate la sediile partidelor istorice şi ale unor publicaţii independente au fost filmate şi apoi difuzate pe postul naţional de televiziune. Toti ne amintim de figurile ştirbe, ascunse parţial sub temutele căşti cu lămpaşe, care se bucurau vânturînd nişte amărâte de hârtii xeroxate despre care susţineau sus şi tare că sunt bani falşi. Totuşi, nu ne amintim toţi, cel puţin nu şi căpeteniile de poliţie sus-amintite. Ei nu au cerut aceste casete de la TVR, nici măcar nu s-au interesat dacă mai există, deşi sutele de interviuri pe care aceşti generali le-au dat surâzători pe postul naţional de televiziune demonstrează că au destule cunoştinţe în această instituţie de presă. Chiar dacă faptele devastatorilor s-au prescris în această perioadă, rămân interesul politic şi cel istoric pentru descoperirea lor. Cel politic îşi face de curând simţită prezenţa. În special de când Sorin Moisescu a fost numit în funcţia de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie. Fiindcă şi domnia sa are multe de rezolvat în instituţia pe care o conduce.

Mineriada din 1990 - prima care a atras asupra României valuri de dezaprobări - a fost, în ultimul an, folosită ca un capital politic de tot felul de aventurieri care s-au aciuat în Parchetul General. Numim "capital politic" vânturarea dosarelor mineriadei, fiindcă procurorii însărcinaţi cu descoperirea abuzurilor comise în iunie '90 nu au făcut nimic în ultimele luni. Moisescu se poate interesa cine sunt aceştia, noi nepublicându-le numele ca să nu spună cineva că avem ceva cu Gheorghe Mocuţa. De asemenea, ar trebui verificat dacă indignarea unei anumite doamne nu avea un strop de motivaţie şi într-o excursie americană ratată.

În completarea dezvăluirilor despre iunie '90, publicăm astăzi un fragment din interviul pe care ni l-a acordat colonelul magistrat Mihai Popov, prim-procuror adjunct la Curtea Militară de Apel. Fragmentul vizează contrafacerea dosarului liderului studenţesc, Marian Munteanu. Afirmaţiile renumitului procuror sunt întărite de o declaraţie dată la Parchet de profesorul universitar loan Coja: Acesta susţine că, pe 14 iunie 1990, într-o discuţie telefonică purtată cu Mioara Roman, soţia celui ce era pe atunci premierul României, a aflat că Marian Munteanu a fost reţinut de mineri în timp ce avea asupra sa o geantă cu documente sustrase din sediile Serviciului Român de Informaţii şi al Poliţiei Capitalei. Elementul este surprinzător fiindcă, la ora când susţine Coja că a avut discuţia, Marian Munteanu nu fusese reţinut, ci numai bătut crunt de mineri.

Manifestarea penală a voinţei politice

Colonelul magistrat Mihai Popov ne-a spus:
"Ceea ce nu cunoaşte domnul profesor Coja este că povestea genţii sau a servietei cu documente, în cazul Marian Munteanu, nu s-a oprit aici. Încerc să mă fac înţeles: când am preluat acest dosar, la sfârşitul lunii iulie 1990, am constatat că una dintre acuzaţii se referea la sustragerea unor documente de către Marian Munteanu de la Poliţia Capitalei şi respectiv SRI. Lucru curios, la momentul respectiv se afirma că documentele ar fi fost descoperite la percheziţia domiciliară efectuată acasă la Marian Munteanu. Şi mai curios era că procesul verbal de percheziţie domiciliară nu exista.

Totuşi, întrucât actele pretins sustrase erau depuse la dosar (în copie xerox), am verificat dacă percheziţia a avut loc sau nu în realitate.

Percheziţia domiciliară nu se făcuse! Şi mai curios este că după aceea a reapărut geanta în litigiu prin intermediul unui martor care nici pînă în momentul de faţă nu ştiu cine l-a chemat, l-a identificat şi care a ajuns spre a fi audiat la sediul Direcţiei Cercetări Penale din I.G.P. De data aceasta, conform susţinerilor acestui martor, în posesia lui Marian Munteanu, în momentul reţinerii de către mineri, apărea şi un pistol. Presat cu întrebări de subsemnatul, aşa-zisul martor a retractat secvenţa cu pistolul, lucru care se regăseşte în declaraţia acestuia. Explicaţia oferită la retractare constă în faptul că martorul a confundat pistolul cu geanta tip diplomat pe care Marian Munteanu, chipurile, ar fi avut-o asupra sa. La rândul ei, şi geanta avea să se dovedească a fi o creaţie a martorilor. Şi mai curios este că pistolul există pe undeva în materialitatea lui. Văzând că susţinerea cu pistolul nu rezistă, «martorul» s-a repliat către geanta tip diplomat. Aici apare un fapt paradoxal. Iarăşi ne izbim de geanta diplomat care nu mai era găsită la percheziţia domiciliară care, de fapt, nu s-a făcut niciodată şi despre care se susţine că s-ar fi aflat asupra lui Marian Munteanu în momentul arestării. Apărea o nouă contradicţie năucitoare.

Într-o notă pe marginea dosarului «Marian Munteanu», un procuror civil consemnase foarte grijuliu că «percheziţia domiciliară» efectuată acasă la Marian Munteanu a dus la descoperirea a 10 buletine de identitate, a altor câteva documente şi a 43 de file xerocopii sustrase de la sediul SRI. Se mai vorbea în aceeaşi notă şi despre trei filme documentare de uz intern realizate de studioul cinematografic al Ministerului de Interne. Aici, făcând o paranteză, trebuie să desluşim raţiunile pentru care se vorbeşte ba despre geanta tip diplomat, ba despre percheziţia domiciliară. Logica este foarte simplă: rolele cu filmele documentare nu încăpeau în geanta pe care Marian Munteanu ar fi avut-o asupra sa. Aceste role aveau să dispară, de altfel, mai târziu. Verificările pe care le-am întreprins aveau să stabilească în mod cert că aceste obiecte, deşi existau la dosar - mai puţin buletinele de identitate şi filmele -, nu au fost ridicate de la Marian Munteanu. Aşadar, acuzaţiile erau nu numai nefundamentate, dar făceau şi dovada unui anumite mentalităţi, derivată din convingerea inspirată de voinţa politică a momentului, că oricum «o să ţină». Cum totuşi o parte din aceste lucruri există, m-am întrebat, atunci ca şi acum, de unde provin. Am cerut relaţii în legătură cu adresa prin care au fost înaintate aceste materiale. Generalul Mugurel Florescu avea să-mi dea. un alt răspuns stupefiant: adresa a fost restituită celor care au trimis documentele (generalului Stan, fost adjunct al lui Virgil Măgureanu, actual adjunct al şefului SPP, Nicu Anghel).

Cine putea procura aceste documente în realitate, de vreme ce n-au fost găsite asupra lui Marian Munteanu, dacă nu chiar instituţiile care le deţinuseră? Cine l-a trimis pe martorul care trebuia să-l pună la punct pe Marian Munteanu în posesia suplimentară a unui pistolet? Ce căutau minerii într-o unitate militară, încazarmaţi, îmbrăcaţi în uniforme militare şi trecuţi la alocaţia de hrană'? De unde ştiau minerii sau aşa-zişii mineri unde se aflau adresele unor persoane din opoziţie şi sediile diferitelor partide? Cine a dispus ca generalul Pop din IGP să solicite la momentul respectiv autorizaţie de percheziţie pentru Ion Raţiu? Întrucât spaţiul nu îngăduie, m-aş mai rezuma la semnalarea unor aspecte deosebit de interesante. Sosia, copia lui Marian Munteanu, se afişa pretutindeni: în curte la Poliţia Capitalei, la TVR, unde vorbea la megafon. Întrucât imaginea acestei «copii» a rămas fixată pe bandă video, putea fi identificată cu uşurinţă prin difuzarea imaginii pe postul naţional de televiziune. Totuşi, nu a fost identificată. În schimb, când ancheta părea că se «blocase» şi se prefigura nevinovăţia lui Marian Munteanu, a apărut o informaţie din partea lui Gelu Voican Voiculescu, care ne-a trimis la Casa de Modă «Venus», unde un grup de lucrătoare îl recunoscuseră de la peste 50 de metri pe Marian Munteanu, în curtea Poliţiei Capitalei. Aveam să stabilesc faptul că ele îl văzuseră pe bărbatul de pe casetă, care nu era Marian Munteanu. Rămâne să ne întrebăm cine era totuşi acest individ şi care este legătura dintre el şi Gelu Voican Voiculescu. Cum de s-a «nimerit» să fie prezent în acele momente din 13-15 iunie în toate punctele fierbinţi, un tip care semăna cu Marian Munteanu, fără a fi totuşi el. Cred, dacă ar fi să se facă o analiză a voinţei politice a momentului, că legătura dintre sosia lui Marian Munteanu, geantă, documente, servicii secrete şi pu-tere executivă nu este foarte greu de făcut. În aceste dimensiuni ar trebui întreprinsă ancheta privind mineriada din 13-15 iunie 1990 şi nu cantonată la nivelul unor simpli procurori, aşa cum ne lasă să înţelegem unele luări de poziţii".

Dosarul "Marian Munteanu" - Completări

Cuvintele colonelului magistrat Mihai Popov au o foarte mare valoare în momentul în care evenimentele din 13-15 iunie 1990 stârnesc din nou patimi în societatea românească. Colonelul Popov este militar şi acest statut nu îi permite să accentueze unele idei.

Marian Munteanu a fost arestat în baza mandatului 185/16.06.1990, semnat de procurorul Emil Dinu care lucra atunci la Parchetul Capitalei. Lista de acuze pare interminabilă: pătrunderea fără drept în sediul organelor centrale şi locale de stat, distrugere în paguba avutului obştesc, instigare publică şi apologia infracţiunilor. Nota, pe care se pare că a văzut-o şi procurorul Dinu, cuprinde următoarele elemente: 10 buletine de identitate, 3 carnete de student, 4 legitimaţii de serviciu, documente individuale aparţinînd altor persoane, 2 reviste cu evidenţa Organizaţiei Tineretului Universitar Naţional Ţărănesc şi cel privind accesul în sediul PNŢCD, 43 de file xerocopii ale documentelor sustrase de la SRI şi 3 filme documentare de uz intern, realizate de Studioul Cinematografic al M.I. Toate, se spune în notă, au fost găsite la percheziţia care nu s-a făcut niciodată acasă la Marian Munteanu.

Pe lângă faptul că aceste documente, aşa cum spune şi colonelul Popov, nu au fost găsite, ci puse în cârca lui Munteanu, mai este un element interesant. Câţiva lucrători ai Parchetului Capitalei ne-au descris obiectele găsite în dosar. Documentele de la SRI erau de fapt nişte copii ale unor cereri de angajare, iar filmele erau nişte documentare privind cercetarea la faţa locului. Deci, nişte nimicuri pe care nici măcar o femeie de serviciu nu le-ar fi luat din sediile atacate. Admiţînd că Munteanu ar fi sustras documentele, tot rămâne o întrebare: de ce nu le-a aruncat atunci când a văzut că se află în posesia unor aiureli care nu îi puteau folosi la nimic?

Asta nu face decât să susţină afirmaţia că dosarul lui Munteanu nu a fost altceva decât"o "făcătură". Mai mult, cei care au adăugat probe mincinoase nici măcar nu au renunţat la nişte documente cât de cât importante, ci au aruncat în dosar nişte hârtii care puteau foarte uşor lua drumul lăzilor de gunoi.

Contrafacerea dosarului - acţiune descâlcită de procurorii militari - se înscrie în întreaga campanie dusă pentru denigrarea mişcării din Piaţa Universităţii. Documentele aşa-zis furate de la SRI nu fac decât să completeze seria începută prin publicarea în presă a falsei fişe de informator al Securităţii a lui Marian Munteanu.

Analiza dosarului liderului studenţesc demonstrează că autorităţile vremii au ales perioada 13-15 iunie a anului 1990 pentru a elimina din jocul politic opoziţia de atunci. În mod normal, acum evenimentele ar fi trebuit cercetate aşa cum s-a petrecut cu mineriada din 1991. Neextinderea cercetărilor asupra evenimentelor din 1990 poate duce la ideea că Miron Cozma plăteşte deocamdată numai pentru răsturnarea unui prim-ministru, care nu uită uşor că a plecat prima oară cu coada între picioare de la guvernare, şi nu pentru elementele care i-au dat liderului miner destulă încredere în sine pentru a călca Bucureştiul încă o dată. Mineriadele, privite în evoluţia lor, par ca un set de crime în serie şi nu acte disparate. Extinderea cercetărilor, chiar dacă aparent nu există o continuitate între fapte, era un lucru necesar, fie şi numai pentru a înţelege mai bine mentalitatea care l-a călăuzit pe Miron Cozma în anul 1991, cînd a dărâmat primul guvern al lui Petre Roman.

În fine, în informaţiile deţinute de unele servicii există şi acel gen de date care ar putea răspunde acelor întrebări ridicate de colonelul Popov. La percheziţiile făcute în sediile PNL şi PNŢCD, minerii au fost conduşi de echipe ale UM 0215, SRI şi paraşutişti militari. Coordonarea acestei descinderi i-a revenit lui Gelu Voican Voiculescu, viceprim-ministru responsabil cu probleme de armată, interne şi siguranţă naţională. El a descins în Piaţa Universităţii în dimineaţa de 13 iunie fără barbă, cu pălărie, într-un ARO alb, înţesat cu paraşutişti militari ce participau la acţiune cu aprobarea Şefului Marelui Stat Major, general colonel Vasile Ionel. Ca un amănunt de culoare, Voiculescu şi-a ras barba - care l-a distins în timpul Revoluţiei - la o frizerie... din Piaţa Rosetti.

Dacă povestea tot a ajuns la numele generalului Vasile Ionel, trebuie spus că prezenţa minerilor în interiorul unităţii militare de la Măgurele nu poate fi explicată decît prin existenţa unui ordin clar venit de la superior. Urcând în ierarhia militară, ajungem la numele generalului de armată (r) Victor Athanasie Stănculescu, pe atunci ministru al apărării. Aici ajungem şi la motivul pentru care Stănculescu - atunci cînd a fost sub învinuire în dosarul "Motorola" - a spus că se aşteaptă de la el informaţii despre Petre Roman. Numai că, în iunie 1990, Stănculescu nu era în ţară, fiind plecat la una dintre ultimele reuniuni ale defunctului Tratat de la Varşovia. La comanda armatei era acelaşi general Vasile Ionel, mai târziu consilierul preşedintelui Ion lliescu.

Astfel ajungem la un strop de înţelegere privind evenimentele din timpul mineriadei, înţelegere ce ne apropie de preşedintele şi prim-ministrul din acea vreme.

Notă: Discuţia cu procurorul Mihai Popov a avut loc cu câtva timp în urmă. Nu am publicat concluziile colonelului, sperând că aceste dosare se pot rezolva şi fără semnalări din partea presei.

Lidia Popeangã, Al. Racoviceanu, Dosarul lui Marian Munteanu a fost contrafãcut de SRI - articol apãrut în "National", nr. 70 din 04.09.1997.
Descarcã documentul în format tiparit (fotocopie).

SUS