Înapoi

Alexandru I. Amzulescu, Marian Munteanu - CÂNTECUL POPORAN DIN MUSCEL,
Ed. Valahia, 2010 (XII + 798 pagini).



CUVÂNT ÎNAINTE



Una dintre preocupările constante ale folcloristicii româneşti este cea legată de alcătuirea unui corpus reprezentativ al literaturii orale tradiţionale, sistematizarea şi publicarea unei “ediţii critice definitive a folclorului nostru”[1] reprezentând, fără îndoială, nu numai misiunea fundamentală a etnologilor români, ci şi un proiect de prim rang al culturii noastre moderne. Acţionând potrivit acestui deziderat, colectivul constituit în cadrul Institutului de etnografie şi folclor al Academiei Române, cel care şi-a asumat, în urmă cu mai bine de 50 de ani, sarcina redactării şi publicării Colecţiei naţionale de folclor, a urmărit să acopere “prin monografii zonale şi tematice întreg teritoriul folcloric românesc”, reunind astfel “toate faptele semnificative ale patrimoniului nostru folcloric tradiţional”.[2] Chiar dacă, din motive dintre cele mai diverse (dar, în principal, de natură extra-ştiinţifică) planul iniţial nu a mai putut fi integral respectat, în câteva ţinuturi şi arii etno-folclorice au fost derulate o serie de cercetări monografice sistematice şi detaliate, de cele mai multe ori fiind continuate importante demersuri ale generaţiilor anterioare de cercetători.

Printre zonele astfel vizate s-a numărat şi ţinutul Muscelului unde, în perioada 1954-1963, un colectiv coordonat de Alexandru I. Amzulescu a desfăşurat o intensă campanie de cercetare[3]. Bogatul material rezultat (concretizat, printre altele, în peste 3000 de înregistrări pe bandă de magnetofon) s-a alăturat mai vechilor colecţii muscelene, datorate unor prestigioase contribuţii anterioare, începând cu cele ale lui C. Rădulescu-Codin (1896) sau D. G. Kiriac (1914), acesta din urmă realizând şi primele înregistrări pe cilindri de fonograf ale unor piese folclorice din Muscel, continuând apoi cu C. Brăiloiu şi colaboratorii săi Tiberiu Alexandru, Harry Brauner ş.a. (1928-1940).

Urmare a acestor îndelungate şi constante strădanii, ţinutul Muscelului se regăseşte masiv reprezentat în colecţii şi arhive, fiind acoperite abundent toate genurile şi speciile folclorice şi, fapt deosebit de important, fiind consemnate şi înregistrate atestări succesive pe o perioadă lungă de timp (aproape 100 de ani!), mai mult decât suficientă pentru a asigura examinarea în cele mai bune condiţii a fenomenului folcloric muscelean, a caracteristicilor, evoluţiei şi transformărilor sale.

În universul atât de variat al genurilor şi speciilor folclorice, cântecul liric (cântecul “propriu-zis”) ocupă, fără îndoială, un loc aparte prin bogăţia reprezentării şi circulaţiei, prin ponderea însemnată deţinută în ansamblul fenomenului cultural tradiţional. Nevoia unei cât mai clare delimitări a teritoriului şi profilului acestuia, atât în ceea ce priveşte rolul şi funcţiile sale în contextul general al folclorului românesc cât şi din punctul de vedere al identităţii regionale, ne-a îndemnat să punem la îndemâna cercetătorilor şi tuturor celor interesaţi de cunoaşterea vechii noastre civilizaţii săteşti un tablou, credem, suficient de bine conturat al cântecului poporan “cel de toate zilele” aflat în circulaţie în aria etno-folclorică a Muscelului în perioada 1914-1963. Materialul aici antologat se alătură astfel cartografierii muzicale realizate de Paula Carp şi Adrian Vicol,[4] care au năzuit să ofere, prin cele 790 de partituri ordonate tipologic (fireşte, potrivit unor raţiuni muzicologice), “înfăţişarea vieţii muzicale reale”[5] a satelor din zona Muscelului.

Analiza celor aproximativ 2000 de texte ne-a condus, la rândul nostru, la desprinderea unui număr de 728 de tipuri, adică a unui număr de tot atâtea cântece cu profil tematic şi compoziţional distinct care au circulat ca atare în câmpul folcloric muscelean în perioada acoperită de cercetările la care am făcut referire mai sus. Nu vom mai zăbovi acum asupra unor aspecte privind “biologia” cântecului propriu-zis – caracterul intensiv, pulsatoriu, ciclic, structura aglutinantă, arhitectura motivică complexă, relaţia extrem de flexibilă între text şi melodie, funcţia consolatoare şi comunicaţională, dinamica fluctuantă, relaţia biunivocă între interpreţi şi auditori etc. – întrucât acestea au fost cu prisosinţă clarificate de profesorul nostru Alexandru I. Amzulescu în consistentul său studiu dedicat cântecului din Muscel[6], unde sunt temeinic analizate caracteristicile şi specificul acestei specii, relaţia între cântec şi celelalte specii folclorice, influenţele interregionale, aspectele particulare ale peisajului folcloric muscelean, inclusiv din perspectiva intervenţiei tot mai accentuate a căilor moderne de comunicare şi implicit a surselor urbane de influenţă ş.a.m.d.

Deşi, într-o primă etapă a cercetării s-a realizat o clasificare parţială, de lucru, avându-se în vedere departajarea unor categorii cu grad cât mai ridicat de generalitate – fiind delimitate, pe lângă lirica “generală cotidiană” doar cântecele de păstorie, de cătănie şi război şi cântecele noi [7] – am considerat util, pentru volumul de faţă, desprinderea unor grupaje tematice mai detaliate. Astfel, am rânduit tematic materialul antologat urmărind, în mare măsură, modelul de departajare propus de Ovidiu Bârlea[8], dar nu pentru a vorbi de “subspecii” efective ale cântecului liric, ci mai cu seamă din dorinţa de a înlesni examinarea angrenajului de subiecte şi teme în jurul cărora creatorii culturii orale şi-au construit mesajele lirice.

În acest mod, credem, configuraţia de preocupări, gânduri şi stări sufleteşti, aşa cum erau ele transpuse liric în cântecul de zi cu zi al vechiului sat muscelean, devine mai vizibilă şi mai accesibilă prin reflectarea sa în însăşi arhitectura distribuţiei materialului antologat.

Fiind, neîndoielnic, specia cea mai calificată să rezoneze direct şi imediat cu faptele şi situaţiile vieţii cotidiene, cântecul propriu-zis oglindeşte, adesea în mult mai mare măsură decât alte specii, mai rigid menţinute în chingile formalismului impus de codurile tradiţionale, concepţia şi atitudinile împărtăşite de oamenii culturii orale. Textele cântecelor antologate, împreună cu informaţiile conexe provenite din comentariile şi explicaţiile povestitorilor, se constituie astfel într-o arhivă valoroasă de date şi informaţii privind preocupările şi simţămintele comunităţii folclorice, în interiorul căreia observatorul atent va putea identifica o serie de elemente dintre cele mai semnificative, de certă utilitate în perspectiva unor posibile investigaţii etno-antropologice.

Cu toate că o monografie nu poate avea nicicând pretenţia de a acoperi în întregime uriaşul volum al fenomenului folcloric, de marginile căruia orice tentativă de apropiere rămâne inevitabil asimptotică, putem aprecia că materialul consemnat în antologia de faţă reflectă în chip mulţumitor şi mai ales semnificativ configuraţia intimă a cântecului liric “cel de toate zilele” precum şi traseul acestuia într-unul din spaţiile culturale cele mai reprezentative ale civilizaţiei noastre tradiţionale, ţinutul Muscelului.


M. Munteanu
1 Mihai Pop, Corpus-ul folclorului romānesc, Revista de etnografie si folclor nr. 3, Bucuresti, 1969, p. 174.
2 Ibidem, p. 171.
3 Ibidem.
4 Paula Carp – Adrian Vicol, Cāntecul propriu-zis din Muscel, Editura Muzicalã, 2007, vol. I-II.
5 Ibidem, p. 8.
6 Alexandru I. Amzulescu, Cāntecul popular din Muscel, Monografie folclorica zonala, īn Memoriile Comisiei de Folclor, Tomul IV, 1990, Partea a II-a (Monografii etnofolclorice), Editura Academiei Romāne, 1995. Textul studiului poate fi consultat on-line, la pagina web www.valahia.biz.
7 Ibidem, p. 21.
8 Ovidiu Bīrlea, Folclorul romānesc, Ed. Minerva, Bucuresti, 1981, vol. II, p. 168-268.