Home

Carmen Dragomir, Ţuţea şi grupul de disidenţă - articol publicat în "Jurnalul Naţional", nr. 4916, 22.01.2009.
Sursa web: http://1989.jurnalul.ro/articole/118531/



Tutea si grupul de disidentã

de Carmen Dragomir



"Odată, în hol la Athénée Palace, m-a arestat Securitatea pe motiv că fac speculă. «Cu ce?», i-am întrebat. Nu mi-au răspuns. Şi atunci mi-am adus aminte de vorba unui prieten de la Cluj: «Cu idei, frate, cu idei»". (Petre Ţuţea)

Specula cu idei, percheziţiile după literatură pornografică şi bi­blii erau pentru Securitate motivaţiile aberante de a încerca să ţină sub supraveghere şi control mentorul unui grup destul de numeros de discipoli care se strângea în jurul lui Ţuţea. Cu astfel de argumente l-au târât la interogatoriu la începutul lui ’89 pe el şi pe cei care îl vizitau. "Bătrânului" însă nu îi mai păsa, nu mai avea ce să piardă, vorbea fără autocenzură, desprins de aceste mărunţişuri ce i se întâmplau. "Ce pot să-mi facă?! În fond, dacă mă omoară, îmi fac un bine", îşi aminteşte Marian Munteanu că i-a spus după vizita la Securitate.

Anii de detenţie, dar şi "neplăcerile bătrâneţii" îi aduseseră lui Nea Petrache, cum îl alintau studenţii, mai multe supărări. Vederea îi juca feste, se deplasa cu greutate, avea ameţeli şi un oarecare tremur, dobândit în urma bătăilor din închisoare şi care îl împiedica să scrie. Trăia în garsoniera lui modestă de lângă Cişmigiu, în care singura bogăţie erau cărţile şi manuscrisele. Era însă tot timpul înconjurat de binevoitori care îl ajutau, în ciuda avertismentelor şi a interogatoriilor, numai pentru a avea prilejul de a-i asculta ideile năucitoare.

Scriitorul Marcel Petrişor îşi aduce aminte că printre cei care îl vizitau în acea perioadă "erau Pan Izverna, Tăutu, nepotul lui Ţuţea, Viorel, Simion Ghinea… Lui nu îi păsa de supravegherea asta… Când nu mai ai familie, nu mai ai nimic, nu era însurat, nu era speriat, nu era îndrăgostit…

Vorbea în Cişmigiu cu studenţii de se adunau şi alţii de pe alte bănci, la Athénée toţi întorceau capetele pe la mese când auzeau ce vorbea. Mergea des acolo când era mai frumos afară. Era un chelner bătrân, Nicolae, care îl servea pe el cu o ceaşcă de cafea mare şi pe noi, cei care îl însoţeam, cu cafele mici. «Păi, aşa e legea, eu am o cafea mare şi ăştia mici!?», glumea el. «Eh, păi, tovarăşu’ Ţuţea, cine mai e ca dumneavoastră?», răspundea chelnerul".

Cineastul Nicolae Mărgineanu îşi aminteşte şi el de vizitele pe care i le-a făcut lui Ţuţea la începutul lui ’89: "Ştiam că făcuse 13 ani de închisoare grea. Evita însă să vorbească despre detenţie. Spunea că nu vrea să discute despre lucruri care ar face de ruşine neamul românesc. Şi-a amintit însă cu plăcere când a luat apărarea tatălui meu, în timpul unei şedinţe de reeducare în închisoarea din Aiud, înainte de eliberarea din 1964. Altădată, relata cu plăcere dialogul avut în închisoare cu Dumitru Stăniloaie, când el s-a definit pe sine însuşi drept popă de ţară: «Şi unde ai parohia?», l-a întrebat Stăniloaie. «N-am parohie, predic şi eu pe unde apuc...».

Auzind că voi face un film despre Ion Creangă, l-a definit pe scurt: «Păi, Creangă ăsta face el singur mai mult decât un congres al ţăranilor». Altădată, când încercam să-l ajut să-şi găsească o carte prin dezordinea camerei, s-a scuzat mucalit: «Bătrâneţea asta are şi un avantaj: o sfântă şi mare neruşinare!».

La una dintre vizite am luat cu mine camera video VHS ascunsă în geantă şi i-am cerut permisiunea să-l filmez. Mă gândeam că ar fi bine să rămână o mărturie cu el vorbind, căci era, într-adevăr, un spectacol. Am regretat însă imediat. Petre Ţuţea s-a uitat la camera video cu o privire neîncrezătoare şi a devenit deodată reticent. La întrebările pe care am încercat să i le pun a răspuns scurt şi fără nici o implicare. Mi-a fost tare ruşine. Puteam să mă gândesc că avea toate motivele să fie extrem de prudent".

Aşa cum reiese din "nota de analiză" redactată în ianuarie de Securitate, numele lui Nicolae Mărgineanu fusese trecut pe lista "elementelor legionare" ce urmau să fie anchetate până la sfârşitul lui februarie ’89. "La comunişti, dacă nu eşti cu ei – sau nu mai eşti cu ei – înseamnă că eşti legionar. De ce acest «sindrom legionar» la bolşevici mă întrebaţi? Fiindcă legionarii sunt singurii români care n-au avut în dicţionar la litera G cuvântul «glumă» şi, când îi prindeau pe comunişti, era vai de cozonacul lor. Dar, de fapt, nici comuniştii nu ştiu de glumă; ăsta-i punctul lor comun cu legionarii", spunea Ţuţea.

Interogatoriul prevăzut pentru Nicolae Mărgineanu nu a mai avut loc. După arestarea câtorva dintre cei care îl vizitau, "băieţii" ajunseseră probabil la concluzia că au treburi mai importante decât "faptele conspirative" ale unui bătrân de aproape 90 de ani.

Scriitorul Marcel Petrişor a petrecut însă o zi, în acel început de an, prin birourile Securităţii. Îl cunoscuse pe Ţuţea la închisoarea din Aiud, în anii ’60, acolo unde îi vrăjea şi pe gardieni cu prelegerile sale. După aceea, Marcel Petrişor i-a rămas aproape, prieten şi discipol, până la capăt. El era cel care îi nota ideile, aproape la fiecare vizită pe care i-o făcea. Ţuţea era dornic mereu de interlocutori, "tot timpul avea chef de vorbă". "A doua seară verifica ce spusese cu o zi înainte, mai modifica, mai schimba şi aşa am reuşit să strâng o serie de înscrisuri. Vorbea foarte dezlânat, acu’ începea cu scolastica târzie, trecea la patristică, apoi la filozofia modernă, aici la Antichitate… nu erau nişte lucruri sistematice şi de aceea luam cu mine notiţele pentru a le pune în ordine. Altele rămâneau la el, însă când ne-au făcut percheziţia le-au confiscat de la amândoi. I-au avertizat pe studenţi să nu-l mai viziteze, însă nu le puteau impune, nu era nici o oprelişte la «poartă». Supravegherea s-a făcut însă constant prin oamenii care erau acolo, filajul se făcea tot timpul. Nu voiau ca tineretul să aibă contact cu el şi îi îngrijora corespondenţa pe care o avea cu unii precum Cioran."

Securitatea devenise pentru Nea Petrache motiv de amuzament şi pri­lej de plictiseală: "Există o carte a unui savant american care încearcă să motiveze ştiinţific Biblia. Asta e o prostie. Biblia are nevoie de ştiinţă cum am eu nevoie de Securitate", spunea el.

Printre cei care îl vizitau în ianuarie ’89 se afla şi Aurel Dragoş Munteanu, care încerca formarea unui grup de disidenţi, încercare pe care "bătrânul" nu a privit-o cu o prea mare înţelegere. "Ţuţea spunea aşa: "Bă, azi lumea este aşa. Vreţi să parveniţi, trebuie să faceţi o serie de concesii, să fiţi membri de partid", nu ştiu mai ce… Şi Aurel Dragoş Munteanu încerca să se justifice: "Păi, Ţuţea ne-a spus că înscrierea în partid e o trambulină foarte lesnicioasă pentru parvenirea de moment...". Dar Ţuţea zicea că "metodele de contactare a oamenilor pentru un regim sunt diferite, aşa se întâmplă în politică, da’ pe noi nu ne priveşte chestia asta…". El nu a spus niciodată "Faceţi un grup de rezistenţă!".

Marian Munteanu, pe atunci student la Litere, cel care mergea zilnic la plimbare cu "bătrânul", îşi aminteşte şi el de acest episod: "Şi printre studenţi era o anume agitaţie, mulţi ar fi vrut să se implice. Eu l-am întrebat o dată deschis pe Ţuţea ce e cu acest grup de disidenţă. Mi-a zis: «Dragul meu, noi nu suntem disidenţi, noi suntem rezistenţi». Disidenţa este o detaşare parţială de o anumită ideologie, iar el era un opozant categoric al întregului sistem. Credea că regimul trebuie combătut în mod radical, că nu e nevoie de o umanizare a sistemului socialist, ci de o abandonare totală. Ţuţea era un adversar categoric al ideilor de stânga".

În prima notă a Securităţii pe anul 1989 se mai arăta şi că "obiectivul scrie o lucrare intitulată «Antropologia creştină» pe care o prefigurează în cinci volume, din care numai trei sunt terminate, şi anume «Omul», «Sistemele», «Stilurile»". "Avea într-adevăr această lucrare, a şi apărut o parte din ea, atât cât s-a salvat. Era o lucrare filozofică şi, evident, gândirea lui contravenea ideologiei marxist-leniniste. Dar pe ei îi îngrijora mai mult capacitatea lui de a-i influenţa pe cei cu care avea contact, era foarte vizitat, era căutat", povesteşte Marian Munteanu.

Urmărirea permanentă a lui Petre Ţuţea prin reţea informativă şi tehnică operativă a continuat până în luna mai, când au fost încheiate "contactările pentru influenţare pozitivă, cercetările informative, atenţionările, avertizările", măsuri dispuse în ianuarie 1989.


Carmen Dragomir, Ţuţea şi grupul de disidenţă - articol publicat în "Jurnalul Naţional", nr. 4916, 22.01.2009.
Sursa web: http://1989.jurnalul.ro/articole/118531/

SUS